Ziua și accidentul de tren. Cam așa par să se deruleze lucrurile în județul Suceava de ceva vreme. De această dată nu a mai fost vorba de trenul care circulă pe ruta Suceava – Putna, ci de cel care leagă Vatra Dornei de București. Miercuri seară, în jurul orei 22.40, în timp ce conducea un autovehicul marca Dacia Logan în zona Catedralei din Gura Humorului, un șofer de 50 de ani, din Frasin, a ignorat semnalele la o trecere de nivel de cale ferată. Mai exact, deși semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune, șoferul nu a oprit, iar la trecerea peste calea ferată a fost lovit de locomotiva trenului Interregio Vatra Dornei – București. Din fericire, nimeni nu a fost rănit și s-au înregistrat doar pagube materiale și întârzierea trenului. Nici șoferul implicat și nici mecanicul de locomotivă nu consumaseră băuturi alcoolice. Accidentul vine la numai o zi după un altul care a avut loc în municipiul Rădăuți. Marți dimineață, un șofer care se afla la volanul unui Mercedes Vito nu s-a asigurat corespunzător la o trecere de cale ferată semnalizată cu Crucea Sf. Andrei. În aceste condiții, mașina a fost lovită de locomotiva trenului Suceava – Putna, iar șoferul a suferit leziuni ușoare.
Comentarii