Rădăuțenii conectați la rețeaua centralizată a municipiului, peste 4.200 de apartamente, 134 de agenți economici și 13 instituții de stat, vor avea căldură în case, birouri și imobile, în condițiile în care prestatorul de utilități din localitate, SC Servicii Comunale SA, va începe furnizarea energiei termice de săptămâna viitoare.
Adi Jecalo, managerul SC Servicii Comunale SA, a declarat miercuri dimineață: „De luni, 3 octombrie, vom furniza agent termic în municipiul Rădăuți. Tot în această perioadă se lucrează la cazanul nr. 1, având în vedere că a fost finalizată licitația la Primăria Municipiului Rădăuți, câștigătoare fiind o firmă din Bacău. Conform contractului, această firmă trebuie ca în timp de trei luni să finalizeze lucrările conform contractului. În aceste condiții noi vom furniza energie termică și apă caldă prin cazanul nr.2, cum am procedat și în această vară, să sperăm că nu vor fi sincope și probleme. Așadar de lunea viitoare vom furniza agent termic în municipiul nostru. Doresc să-i asigur pe rădăuțeni că am depus toate eforturile și credem că nu vor mai fi probleme, așa cum s-a întâmplat și în vară, când s-a furnizat permanent apă caldă și nu au existat sincope, după ce am rezolvat problema de pe strada Volovățului. Să sperăm că nu vom întâmpina greutăți în funcționarea cazanului nr.2 și ne vom desfășura activitatea în normalitate. Doresc să mulțumesc pentru tot sprijinul și pentru toate eforturile făcute de primarul Bogdan Loghin pentru rezolvarea acestei situații”.
Trebuie precizat că, în ultima perioadă, primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, alături de managerul Jecalo, s-au deplasat în fiecare zi la centrala termică pentru a verifica stadiul lucrărilor la cazanul care se află în reparație.
Comentarii