Liderul Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a criticat faptul că senatorii PNL, AUR și USR care fac parte din Comisia economică și Comisia pentru energie au votat din nou împotriva intereselor românilor, respingând amendamentele PSD pentru menținerea în funcțiune a CET Paroșeni și a minelor Lupeni și Lonea care deservesc acest complex energetic. Ioan Stan a spus că senatorii celor trei partide au făcut asta în contextul actualei crize energetice pe care o cunoaștem cu toții.

Stan a arătat că amendamentele PSD prevedeau scoaterea CET Paroșeni din lista capacităților ce urmează să fie închise conform OUG 108/2022, privind decarbonizarea sectorului energetic, precum și prelungirea perioadei de activitate a celor două exploatații miniere. „Dacă votul membrilor PNL, AUR și USR din cele două comisii se va menține în forma finală a legii, atunci România va trebui ca în anii următori să își diminueze capacitatea de producție a energiei electrice cu încă 150 de MWh, ceea ce ar vulnerabiliza și mai mult sistemul energetic național. Partidul nostru consideră că astfel de capacități, bazate pe cărbune, pot fi trecute în conservare doar atunci când sunt înlocuite de alte unități echivalente”, a precizat președintele PSD Suceava.

El a adăugat că senatorii PSD vor insista în dezbaterea din plenul Senatului pentru adoptarea amendamentelor propuse astfel încât CET Paroșeni și cele două exploatații miniere să rămână în funcțiune până când se găsesc soluții alternative viabile, eficiente și funcționale care să nu pună în și mai mare dificultate sistemul energetic al României. Ioan Stan a subliniat faptul că social-democrații sunt cei care înțeleg faptul că siguranța energetică a românilor trebuie să primeze în fața intereselor de grup care par să fi acaparat discernământul parlamentarilor din cele trei partide amintite anterior.

„Sub acest aspect înțelegem că există posibilitatea ca UE să ne amenințe cu sancțiuni ținând cont de directiva referitoare la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, dar să nu uităm că în timp ce nouă ni se impune să închidem centralele pe cărbune, în Germania nu numai că acestea nu se închid, dar se deschid chiar noi unități de producție energetică pe baza acestui combustibil fosil”, a încheiat Ioan Stan.