Pe Areni, în fața a 3.500 de spectatori, Foresta a dat o replică dârză UTA-ei în confruntarea din play-off-ul Cupei României, însă tot efortul depus de fotbaliștii antrenați de Dorin Goian n-a fost suficient pentru a obține calificarea în grupe. Arădenii s-au impus la final cu scorul de 1-0, singurul gol al întâlnirii fiind marcat de Șteau, în minutul 10, care a câștigat un duel la limita regulamentului cu Samson și a înscris cu un șut de la 12 metri, pe jos, în dreapta lui Niga. „Galben-verzii” au reușit însă să echilibreze ușor, ușor partida, pe fondul pasivității din jocul oaspeților. Sucevenii și-au creat chiar două ocazii de gol până la pauză, venite în urma unor faze fixe, însă portarul Balauru a fost la post la reluările lui Cimbru și Chika, din careul mic. Cea mai mare oportunitate de egalare a avut-o însă Samson în minutul 73, când șutul său, din lovitură liberă de la 25 de metri, a nimerit bara. Meciul s-a încheiat cu Foresta în atac, chiar dacă schimbările Forestei au fost Nițu, Muntean, Mihalciuc și Marian, jucători născuți în anii 2003 și 2004.
„Vreau în primul rând să felicit echipa UTA pentru calificare și îi urez succes în continuare. Poate că se putea mai mult, dar ca să bați o echipă de nivelul UTA-ei îți trebuie și o doză de șansă, ceea ce nouă ne-a cam lipsit.
De asemenea, doresc să îi felicit și pe jucătorii mei, mi-a plăcut modul în care au luptat. Această atitudine aștept să o văd de la ei în toate partidele. Sunt mândru de jucătorii mei, le-am transmis acest lucru în vestiar, dar le-am reamintit că mult mai important pentru noi este meciul de campionat de sâmbătă, cu CSM Bacău. Trebuie să ne recuperăm cât mai repede, să vedem ce probleme de sănătate avem. Sper ca accidentarea lui Chika să nu fie una gravă, pentru că este un jucător esențial pentru noi. Cred că fanii noștri, care au venit în număr mare în tribune, au plecat cu o impresie bună de la stadion în ceea ce ne privește. Am fost tot timpul în joc, am arătat atitudine, ne-am bătut pentru fiecare minge”, a declarat Dorin Goian.
Antrenorul secund al grupării arădene, Marin Dună, a avut și el cuvinte de laudă la adresa Forestei.
„Îi felicit pe cei de la Foresta pentru atitudine, au avut o atitudine pozitivă pe toată durata partidei. Cred că noi am avut un început bun de repriză, primele 20-25 de minute, când am și marcat. Ne-am mai creat câteva situații, nu neapărat ocazii, dar după aceea am intrat puțin în jocul lor. Am greșit foarte multe pase la mijlocul terenului, băgând mult mingea în centru, nejucând în spatele apărării adverse, unde, practic, ne-am creat acele situații prin Otele și Șteau. Drept dovadă, ne-am chinuit până aproape de final, am mai avut câteva situații pe final de meci, unde puteam să închidem jocul. E tipicul meci de Cupă, cu o echipă inferioară, teoretic. Dar, asta e, una peste alta e bine că ne-am calificat mai departe și sper să ajungem cât mai departe în această competiție. Nu am mai fost demult la Suceava, de prin 2003, când jucam la Astra, dacă nu mă înșel. Un public extraordinar, e nevoie de astfel de suporteri pe stadioane, au creat un climat super OK.
Sunt jucători tineri la Suceava, care trebuie să crească, le trebuie continuitate și disciplină pe teren și în afara lui. Foresta e o echipă bună, care, din punctul meu de vedere, ar putea chiar de anul acesta să facă pasul în eșalonul superior”.
Foresta: Niga – Grosu, Cimbru, Botezatu, Filip (87 I. Marian) – Makongo, Samson – Netbai (64 Nițu), Căinari, Mirică (87 Mihalciuc) – Chika (81 Muntean). Antrenor: Dorin Goian.
UTA: Balauru – Dobrescu, Erico, Benga, Hoxhallari – Cascini, Anton (64 Batha) – Șteau (46 Negoescu), Ubbink (77 Postolachi), Otele (64 Stahl) – Ademi (64 Keseru). Antrenor: Ilie Poenaru.
Arbitri: Mihai Amorăriței (Câmpina – Prahova) – Bogdan Duță (Bacău), Andrei Diaconu (Iaşi), Rezervă: Ciprian Aelenei (Iaşi)
Observatori: Adrian Voica (Bistriţa), Ilie Andrici (Botoşani)
Comentarii