Centrul de servicii sociale integrate Siret-Mănăstioara a fost finalizat și va fi inaugurat miercuri, 15 mai a.c.. Primarul de Siret, Adrian Popoiu, a declarat că evenimentul va începe la ora 14.00, cu o slujbă de sfințire, după care până la ora 18.00 vor fi acordate gratuit servicii medicale, în cadrul unei noi ediții a acțiunii Ziua sănătății pentru toți. Este vorba despre investigații medicale generale, control medical pediatric, măsurarea tensiunii arteriale, a glicemiei, electrocardiogramă, consult stomatologic, consiliere psihologică etc..

„Acțiunea este deschisă tuturor cetățenilor, de toate vârstele: copii, tineri, adulți, seniori, serviciile fiind gratuite. În luna aprilie, la o activitate similară organizată de primărie și Direcția de Asistență Socială, s-au descoperit două cazuri destul de serioase de hipertensiune, astfel că încurajăm participarea în număr cât mai mare. Prevenția este cheia sănătății”, a afirmat primarul, care a transmis public mulțumiri echipei medicale de voluntari implicată în proiect - medicilor dr. Arcadie Burlă, dr. Andreea Homan, dr. Oana Orban și dr. Dan Sauciuc, psiholog Delia Masapiuc, asistenta medicală Lavinia Găină, ambulanțier Sorin Policsek.

În cadrul Centrului de servicii sociale integrate Siret-Mănăstioara se vor desfășura activități curente ale Direcției de Asistență Socială, precum cele de monitorizare, informare, consiliere etc.; consiliere psihologică, consiliere juridică și servicii de informare și consiliere pentru persoanele defavorizate; servicii de recuperare/reabilitare: kinetoterapie, fizioterapie, gimnastică medicală, terapie ocupațională, psihoterapie, psihopedagogie, logopedie, podologie și altele asemenea, conform nevoilor existente în comunitate.

Tot în cadrul centrului pot fi efectuate controale medicale de rutină și, pe baza rezultatelor, pot fi invitați medici de specialitate, cum ar fi oftalmologi, neurologi, ortopezi, care vor consulta persoanele defavorizate cu probleme de sănătate.

De asemenea, spune primarul Adrian Popoiu, vor fi invitați medicii de familie să-și desfășoare activitatea în cadrul centrului social multifuncțional „pentru a încuraja populația cartierului Mănăstioara să-și îngrijească sănătatea”. În program mai sunt prevăzute activități culturale periodice în parteneriat cu Centrul Cultural Siret și cu școlile din orașul Siret și împrejurimi, precum și activități recreative și sportive cu beneficiarii de servicii sociale din zonă.