În perioada 16-19 mai, Clubul Rotary Fălticeni, în colaborare cu Primăria Municipiului Fălticeni, organizează a doua ediție a Taberei de Pictură Rotary Fălticeni. Acest proiect multiclub are ca invitați artiști plastici invitați din 10 cluburi Rotary din Republica Moldova, Ucraina și România.

Desfășurată la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, sub îndrumarea pictorului fălticenean Gabrel Baban, tabăra de pictură este o oportunitate pentru artiști de a-și împărtăși cunoștințele, de a crea și de a se inspira reciproc.

Lucrările realizate în cadrul acestei tabere vor fi expuse sâmbătă, 18 martie, ora 18.30, la Muzeul Apelor. Vernisajul va fi precedat de un eveniment special dedicat premierii copiilor care fac parte din Grupul folcloric „Moldava” de la Clubul Copiilor Fălticeni. Aceștia au participat recent la Festivalul Cultural Ro-Mania din orașul francez Villeneuve-Loubet.

          „Iată-ne ajunși la cea de a II-a ediție a Taberei de Pictură Rotary Fălticeni, care reunește invitați din 10 cluburi Rotary din 3 țări și 2 districte. Este un proiect multiclub, cu ateliere care se vor desfășura pe parcursul a trei zile, în perioada 17, 18 și 19 mai 2024 la Muzeul Apelor din Falticeni”, au transmis reprezentanții Clubul Rotary Fălticeni.