Manifestarea tradițională ce reunește în fiecare an profesorii și elevii de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, alături de părinții și reprezentanții comunității locale rădăuțene – încheierea anului școlar, s-a desfășurat vineri, 21 iunie, pe terenul de sport al liceului.

Activitatea de final de an școlar 2023-2024 a fost orchestrată de echipa managerială a colegiului - prof.dr. Adrian Nicolae Puiu (director ) și prof.dr. Luminița Lăzărescu (director adjunct), avându-i ca invitați pe primarul localității, Bogdan Loghin, însoțit de consilierii locali Constantin Luchian și Nistor Tătar, membri în Consiliul de Administrație. Acestora li s-au alăturat reprezentantul părinților, Sorin Albu și doi reprezentanți ai forțelor de ordine - Carmen Bejenar, din partea Poliției municipiului Rădăuți și locotenent colonel Cătălin Andronic, comandantul detașamentului de jandarmi din Rădăuți.

Mesajele din partea invitaților au fost urmate de momentul în care cei 22 de elevi ai colegiului, calificați la olimpiada națională, au primit din partea conducerii diplome onorifice, iar celor 6 elevi care au obținut premii la etapa națională le-a fost oferită și câte o bijuterie personalizată din partea firmei Atlantis Gold, administrată de Constantin Luchian.

Elevii merituoși, împreună cu profesorii lor coordonatori, au fost aplaudați de către toți cei prezenți la manifestare, ca semn de apreciere a efortului depus.

Plachetă personalizată și câte 200 lei pentru 24 de elevi care au încheiat anul școlar cu media 10

Un moment deosebit a fost premierea specială a celor 24 de elevi din clasele V-VII și IX-XI care au încheiat anul școlar cu media 10. Aceștia au primit premiul „I.G. Sbiera” constând într-o plachetă personalizată, premiu însoțit de o diplomă de onoare și de un număr al revistei „Muguri”, totodată și de câte un voucher în valoare de 200 de lei oferit de compania EGGER pentru achiziționarea de cărți din librăriile „Alexandria”. Simbol al tradiției și al performanței, cheia succesului a fost oferită elevelor Solovăstru Georgiana și Bianca Gheorghiu din clasele XI C, respectiv XI F, eleve care au încheiat clasele IX-XI cu medii numai de 10 și care și-au mărturisit în propriile discursuri, pătrunse de emoție și sensibilitate, relevanța și totodată responsabilitatea pe care o angajează pentru ele gestul recunoașterii efortului lor.

A urmat sesiunea de premiere, efectuată la nivelul fiecăreia din cele 23 de clase, de la gimnaziu (V-VII), până la clasele de liceu (IX-XI), în care doamnele și domnii profesori diriginți au oferit diplome și i-au felicitat pe elevii merituoși pentru rezultatele bune și foarte bune la învățătură.

693 de elevi, reprezentând 77,25% dintre elevii liceului, au primit distincții la finele anului școlar

Conform reperelor statistice oferite de directorul instituției școlare, Adrian Nicolae Puiu, în total, la nivelul liceului, incluzând clasa a VIII-a, dar și clasele a XII-a, deci un total de 31 de clase, 44 de elevi (aproape 5%) au încheiat anul școlar cu media 10, 85 de elevi au primit Premiul I, 108 elevi au primit Premiul al II-lea, 105 elevi au primit Premiul al III-lea, 386 au primit Mențiuni, deci un total de 693 de elevi, reprezentând 77,25% dintre elevii liceului, au primit distincții.

<Activitatea de astăzi reprezintă concretizarea firească a recunoașterii eforturilor convergente ale elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, totodată a sprijinului oferit de părinți și de membrii comunității locale pentru dobândirea performanței.


S-a sfârșit încă un an școlar... Pentru elevii din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a începe șirul frumoaselor zile de vacanță. Pentru tinerii ce au terminat clasa a XII-a, deja absolvenți, se apropie, cu speranțele și neliniștea specifică, sesiunea examenului de bacalaureat, testul maturității. Pentru cadrele didactice devotate profesiei, urmează o binemeritată perioadă de odihnă și revigorare. Din orice perspectivă ar fi abordat, sfârșitul anului școlar coincide cu un moment sublim, un moment în care se formulează concluzii și retrospective, totodată cu un caleidoscop complex de emoții, trăiri și impresii valoroase, reunite sub pecetea a ceea ce înseamnă educația la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”>, a declarat  prof.dr. Florin George Popovici, coordonatorul Comisiei de Promovare și Imagine Instituțională.

La finalul ceremoniei, elevii și profesorii au făcut o fotografie de grup, ridicând diplomele obținute, ca simbol al culorilor drapelului național (roșu pentru Premiul I, galben pentru Premiul al II-lea și albastru pentru Premiul al III-lea) și al statutului de Eco-Școală (verde pentru Mențiuni).