Alarma a sunat la ISU Suceava din nou, duminică dimineață, la ora 4.00, când s-a anunțat că are loc un incendiu violent în satul Slătioara, comuna Râșca.

Primul echipaj de pompieri a găsit un incendiu major, cu o suprafață de ardere de peste 500 de mp.

Flăcările se manifestau la două case de locuit și la trei construcții anexe din aceeași gospodărie, cu pericol de propagare la vecinătăți.

Așa s-a ajuns la o intervenție cu un total de 7 autospeciale cu apă. Alături de pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni, au intervenit cu forță umană și mașini cu apă Serviciile voluntare pentru situații de urgență Râșca, Bogdănești, Cornu Luncii și Boroaia.

Incendiul a fost localizat în jurul orei 5:00.

Incendiul a mistuit cele două case de locuit și două dintre anexe.

Pompierii militari transmit că au fost salvate o anexă din gospodăria afectată și o altă construcție de pe proprietatea învecinată.

Pagubele atât de mari se explică prin faptul că incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, iar construcțiile majoritare din lemn au favorizat dezvoltarea și propagarea cu rapiditate a flăcărilor.

”Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit electric. Nu s-au înregistrat victime omenești, dar au căzut pradă incendiului în jur de 30 de păsări de curte”, a transmis duminică dimineață maiorul Alin Găleată.