574 de elevi militari au scris încă o filă în cartea Cetății de la poalele Rarăului, joi, 20 iunie, odată cu ceremonia dedicată sfârșitului de an școlar și de încheiere a studiilor liceale ale promoției „Avram Iancu – 200”, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung.

Cei 574 de elevi s-au aliniat, pentru ultima dată în această formulă, pe platoul dintre zidurile Cetății, pentru a-și lua rămas bun de la încă un an de învățământ și pentru a-și sărbători reușita.

Au fost felicitați și premiați peste 200 de elevi care au obținut rezultate foarte bune la învățătură.

S-au acordat premii din partea Statului Major al Apărării și din partea Fundaţiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”, elevilor ștefăniști olimpici la fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

Totodată, în cadrul ceremoniei, elevul sergent-major Tudor Curcă a fost avansat la gradul onorific de plutonier-adjutant.

Tudor a încheiat anul școlar cu media 10 și s-a remarcat pe parcursul celor trei ani de liceu prin rezultate foarte bune la învățătură, calificări la etapa națională a olimpiadei de limba engleză, precum și prin comportament exemplar.

Avansarea a fost oficiată de locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general de brigadă Daniel Pop, locțiitorul șefului Direcției Operații a Statului Major al Apărării, general de brigadă doctor Cornel-Traian Scurt, împreună cu comandantul colegiului, colonel Lucian-Cătălin Cojocaru.

 

·        119 absolvenți 

 

Un alt moment important din timpul desfășurării ceremoniei a fost cel în care absolvenţii promoţiei 2024 „Avram Iancu - 200” au predat cheia colegiului reprezentanţilor claselor a XI-a, ca simbol al continuităţii tradiţiilor şi valorii generaţiilor de elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”.

A fost conferit titlul de Clasă Erou „Căpitan - Erou Aurel Vasilescu” clasei a XI-a A, pentru performanțele obținute în acest an școlar și titlul de Profesorul Anului, prof. Daniela Evghenia Cârloanță.

Pentru cei 119 absolvenți ai promoției „Avram Iancu - 200”, ceremonia a avut o însemnătate aparte, a fost și va rămâne un moment unic.

„De astăzi, 119 tineri se avântă spre un nou început, un alt necunoscut, spre o nouă provocare.

Vă dorim mult succes în drumul ales, să vă atingeți toate obiectivele propuse, să îndrăzniți să visați și să aveți încredere în forțele proprii! Suntem mândri de voi și de reușitele voastre!

Momentul festiv s-a încheiat cu defilarea subunităţilor de elevi în aplauzele celor prezenți.

Le dorim absolvenților promoției 2024 mult succes la examenele viitoare și celor mai mici, vacanță frumoasă!”, au mai completat reprezentanții colegiului.

La activitățile prilejuite de închiderea anului școlar au participat locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general de brigadă Daniel Pop, locțiitorul șefului Direcției Operații a Statului Major al Apărării, general de brigadă doctor Cornel-Traian Scurt, comandanți ai unităților militare din județul Suceava, foști comandanți și locțiitori ai colegiului câmpulungean, reprezentanți ai Fundației „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, Părintele Arhimandrit Hrisostom Ciciu de la Mănăstirea Putna, precum și un numeros public format din personalul instituției și familiile elevilor militari.