Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care s-a produs sâmbătă, în jurul orei 18.00, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, în apropiere de intersecția din zona Brândușa.

Accidentul s-a produs chiar la ora la care a început procesiunea cu moaștele ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

Două ambulanțe de la SMURD, plus trei de la SAJ, au trecut în viteză chiar pe lungă mulțimea de suceveni care se afla la acea oră pe bulevardul principal, în zona Bisericii Sf. Înviere.

Lumea s-a întrebat, cu îngrijorare, ce s-a întâmplat.

Primele informații erau că în accident sunt șase persoane implicate, iar trei dintre ele 3 acuzau leziuni. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD-TIM, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

”O singură persoană, conștientă și cooperantă, va fi transportată la spital pentru investigații suplimentare”, a transmis ISU Suceava, accidentul părând a fi unul mai degrabă ușor.