Inspectoratul de Poliție Județean Suceava acționează cu efective sporite în perioada de minivacanță dintre 22 și 24 iunie. Concentrarea efectivelor de ordine publică este în municipiul Suceava, unde au loc mai multe evenimente cu public numeros, atât evenimente religioase, cât și de divertisment.

O regulă generală cunoscută de polițiști este că acolo unde este aglomerație apar și mulți cerșetori și hoți.

În afara polițiștilor din dispozitivele de ordine și siguranță publică, pe raza județului Suceava sunt prezenţi la datorie, zilnic, alți peste 100 de poliţişti din toate structurile IPJ Suceava, fiind angrenate peste 160 de autospeciale de poliţie.

Echipe de intervenție suplimentare și grupe din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale sunt pregătite în cazul unor evenimente deosebite.

Sucevenii sunt rugați să fie atenți la bunurile de valoare, în special în zonele aglomerate.

Pentru prevenirea infracţiunilor de tâlhărie, Poliția recomandă cetățenilor să nu se afișeze ostentativ cu obiecte de valoare, să evite zonele întunecate și locurile dosnice frecventate de  persoane suspecte, să nu accepte niciodată oferte de găzduire făcute de persoane necunoscute, să evite urcarea în lift și în mașini cu persoane necunoscute.

În paralel cu acțiunile de ordine publică, poliţiştii rutieri acționează cu autospecialele dotate cu aparate radar pe drumurile naţionale şi europene de pe raza întregului judeţ. Sunt utilizate toate aparatele radar laser TruCam, pentru a încerca prevenirea accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive.

Tot în această perioadă, polițiștii rutieri, sprijiniți de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, desfășoară o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de băuturi alcoolice și substanțe interzise.