O autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean Suceava a fost avariată, luni, într-un accident rutier petrecut între Gura Humorului și Păltinoasa. Ambulanța venea de la Vatra Dornei la Suceava pentru a aduce la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” un pacient care fusese lovit de cal. Purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava, dr. Adriana Morari, a declarat că la ieșirea din Gura Humorului o șoferiță nu a acordat prioritate la intrarea pe un drum principal, șoferul ambulanței a încercat să o evite și să se ferească în același timp de un tir care venea din față. Șoferul tirului a efectuat și el manevre de evitare, iar ambulanța s-a „șters” de tir. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. De la Suceava o altă ambulanță a plecat imediat pentru a prelua pacientul și a-l aduce la spital.

Dr. Morari a declarat că autospeciala, de tip B1, cu medic, a fost avariată și scoasă din funcțiune. Dacă poate fi reparată și cât timp ar dura deocamdată nu se știe.