Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au organizat, în perioada 9-11 mai, acțiuni de control cu efective sporite pe șoselele din județ, cu o medie zilnică de 36 de polițiști, care au acționat în echipaje, majoritatea dotate și cu radare fixe sau radare mobile – pistol.
Au fost aplicate, în total, 481 de amenzi, din care majoritatea – 251, pentru depășiri ale limitelor de viteză, înregistrate cu radarul.
Valoarea amenzilor aplicate depășește 330.000 de lei.
Deși mare parte din șoferi se plâng de amenzile foarte mari pentru viteză, practica arată că nici nu se respectă limitele de viteză, măcar într-o marjă rezonabilă.
În localități se merge tare și foarte tare, cel mai adesea cu o medie de 70-80 de km/h, în zonele limitate la 50 de km/h.
Elocvent este că în cele trei zile ale acestei acțiuni, din cele 251 de depășiri ale vitezei înregistrate cu radarul, 38 de contravenții, în jur de 15%, au dus și la suspendarea permisului de conducere, pentru depășirea limitei de viteză cu mai mult de 50 de km/h peste limita admisă pe respectiva porțiune de drum.
În aceste situații, permisul de conducere se reține pentru 90 de zile.
În total, în cadrul acțiunii, au fost reținute 49 de permise de conducere, în mare majoritate pentru viteză excesivă și depășiri neregulamentare.
Polițiștii de la Serviciul Rutier au retras în urma controalelor și 20 de certificate de înmatriculare, pentru lipsă ITP, lipsă RCA, defecțiuni tehnice sau folii neomologate aplicate pe parbrize.
Comentarii