Seniorii din PSD Suceava au sărbătorit, pe 1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Evenimentul a constituit un nou prilej de întâlnire a reprezentanţilor seniorilor social-democraţi din judeţ cu membrii Biroului Permanent al Organizaţiei Judeţene a PSD.

Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu, a declarat că manifestarea a avut loc sub deviza „Să reconstruim solidaritatea dintre generaţii”, în cadrul discuţiilor preşedintele Organizaţiei Judeţene a Seniorilor PSD, Mişu Gafencu, mulţumindu-le celor prezenţi pentru implicarea politică şi civismul pe care le-au manifestat permanent. Mişu Gafencu a evidenţiat „modul în care înţelepciunea şi experienţa ca apanaj al vârstei pot aduce un plus de valoare impetuozităţii tinereţii”, adăugând că „doar împreună generaţiile sunt capabile să-şi atingă obiectivele propuse”.

În cadrul întâlnirii, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD, deputatul Ioan Stan, le-a mulţumit şi el seniorilor pentru tot ceea ce au făcut pentru promovarea valorilor social-democrate, afirmând că aceştia au reprezentat întotdeauna fundamentul, coloana vertebrală a PSD. Ioan Stan a remarcat faptul că persoanele de vârsta a treia au înţelepciunea şi forţa de a juca un rol activ în domeniul administrativ sau politic, aspect demonstrat de realegerea unor primari aflaţi la vârsta pensionării în fruntea unor comunităţi locale sucevene.

„Toţi reprezentanţii seniorilor care au luat cuvântul şi-au reafirmat ataşamentul faţă de valorile social-democrate, au reamintit sprijinul pe care l-au primit pensionarii din partea guvernului condus de Victor Ponta, respectiv reîntregirea pensiilor tăiate de guvernul Boc, indexarea anuală a pensiilor începând din 2013, creşterea punctului de pensie cu 13,2%, şi au salutat iniţiativa parlamentarilor social-democraţi, trimisă în plenul senatului, conform căreia punctul de pensie va reprezenta 40% din salariul mediu brut începând cu 1 ianuarie 2017 şi 45% începând cu 1 iunie 2017. Astfel, politicile social-democrate promovate de guvernarea PSD vor constitui un argument extrem de important pentru câştigarea alegerilor parlamentare”, a declarat în final purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu.