Proba scrisă a examenul de definitivat va fi susţinută la data de 20 aprilie 2017, măsura fiind luată pentru a decongestiona programul cadrelor didactice în timpul vacanţei de vară, aceasta fiind precedată de două inspecţii şi de evaluarea portofoliului personal, cele două faze fiind eliminatorii, scrie Mediafax."Din dorinţa de a descongestiona programul cadrelor didactice în timpul vacanţei de vară, Ministerul Educaţiei a stabilit ca această probă să aibă loc în data de 20 aprilie 2017. Susţinerea propriu-zisă va fi precedată de o etapă eliminatorie care constă în două inspecţii de specialitate la clasă şi, în plus faţă de sesiunile anterioare, din evaluarea portofoliului profesional personal. Prin excepţie, cadrele didactice aflate în anul şcolar 2016-2017 la debutul carierei vor parcurge doar etapele eliminatorii (inspecţiile + evaluarea portofoliului), urmând ca proba scrisă să fie susţinută în sesiunea 2018, după finalizarea stagiului de practică de un an, prevăzută de normele legale în vigoare", anunţă Ministerul Educaţiei.