Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan este indignat că actuala guvernare se limitează doar la promisiuni pe care ulterior nu le mai onorează nimeni. Mai mult, nici calendarul lucrărilor pentru demararea lucrărilor la diferite obiective, calendar asumat şi prezentat de Ministerul Transporturilor, nu este respectat.

Din acest motiv, deputatul liberal de Suceava i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor, Lucian Şova, şi speră ca răspunsurile care îi vor fi remise să aibă şi acoperire în realitate.

Ioan Balan vrea să ştie dacă în bugetul pentru anul 2018 al Ministerului Transporturilor se regăsesc sumele (credite bugetare) pentru demararea lucrărilor la drumul expres București-Siret și pentru finalizarea celor 15% rămași din varianta ocolitoare a municipiului Suceava. De asemenea, parlamentarul sucevean a solicitat să i se prezinte un calendar ferm pentru finalizarea obiectivului de investiții varianta ocolitoare a municipiului Suceava.

Un calendar similar a solicitat Ioan Balan şi în cazul drumului expres Bucureşti-Siret.

„Vă rog să îmi prezentați un calendar ferm, cu termene precise, privind obiectivul de investiții – drum expres București-Siret: termen pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice, termen de atribuire, termen de execuție, termen de garanție, pentru fiecare tronson în parte.

În condițiile în care procedurile de atribuire a lucrărilor durează în România mai mult decât realizarea construcțiilor, vă rog să precizați dacă pentru lucrări de infrastructură de o complexitate redusă (modernizări sau lărgiri de drumuri naționale) veți dispune CNAIR să efectueze lucrările în regie proprie”, a fost una din cerinţele deputatului sucevean către ministrul Transporturilor.

În legătură cu acelaşi drum expres București-Siret, Ioan Balan doreşte să afle dacă nu vom asista la depăşirea costurilor estimate prin Master Planul General pentru Transporturi, ceea ce ar putea duce la noi amânări în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor.

„Eu, împreună cu deputați și senatori PNL din județul Suceava, am propus amendamente pentru asigurarea sumelor necesare finalizării/demarării acestor obiective de investiții, însă atât reprezentantul Ministerului Transporturilor, cât și reprezentantul CNAIR ne-au garantat că bugetul investițional este suficient de mare și are alocări suficiente pentru cele mai importante obiective de transport rutier din Estul României. După cum ne arată fila din calendar, luna februarie este pe final și, ca urmare a succesiunii amețitoare a guvernelor, angajamentele formulate în luna decembrie deja sunt depășite. Sunt milioane de cetățeni afectați de peste douăzeci de ani de dezinteres față de infrastructura din Estul și Nord-Estul României şi cred că ar fi timpul să vă îndreptaţi atenţia şi asupra acestei regiuni a ţării”, a completat deputatul Ioan Balan.