Din cauza problemelor financiare care afectează fotbalul românesc era puțin probabil ca ediția în curs a Ligii a II-a să se încheie în format complet. Aflată practic într-o situație fără ieșire după ce a fost penalizată cu nu mai puțin de 42 de puncte de FRF în urma unor litigii pierdute cu unii foști jucători, Olimpia Satu Mare devine prima echipă din actualul sezon al ligii secunde care se retrage din competiție.

Alături de echipa din al doilea eșalon, conducerea Olimpiei, prin preşedintele Istvan Merkli, a anunţat şi retragerea formațiilor de juniori Under 19, respectiv Under 17 din campionatul național.

Motivul retragerii Olimpiei din toate competiţiile în care este angrenată este descris astfel în adresa către FRF: „Din cauza faptului că membrii fondatori şi asociaţi refuză să finanţeze clubul”. Gruparea sătmăreană nu a primit niciun ban anul trecut de la Consiliul Judeţean, în timp ce Consiliul Local a anunţat, de asemenea, că nu mai poate finanţa clubul în actuala situaţie. Datoriile Olimpiei sunt de aproximativ 500 de mii de euro.

Nici la Pandurii Târgu Jiu, formația care în urmă cu doar doi ani cocheta cu cupele europene ajungând pe penultimul loc în eșalonul secund, situația nu este prea bună. Aflată în insolvență, gruparea gorjeană este practic condamnată la dispariție din cauza datorilor uriașe cifrate la aproximativ 4 milioane de euro.

Aproximativ la fel stau lucrurile și la ASA Târgu Mureș, o altă formație care nu în urmă cu mult timp se lupta pentru șefia Ligii I.

În urma retragerii Olimpiei, cele două rezultate înregistrate pe teren în retur se vor schimba în victorii la „masa verde” pentru adversare.

Metaloglobus va fi marea beneficiară, după ce pierduse la Satu Mare cu 0-2. Bucureştenii vor câştiga acum cu 3-0 şi vor lua trei puncte. Academica Clinceni, care câştigase cu 4-1 meciul cu Olimpia, va suferi modificări doar la golaveraj, urmând a avea un gol mai puţin marcat şi unul mai puţin primit.

În rest, partidele pe care Olimpia le mai avea de jucat până la finalul sezonului vor fi câştigate cu 3-0 de adversare. Rezultatele obţinute de sătmăreni în tur vor rămâne aceleaşi.

Cinci echipe vor retrograda la finalul sezonului în eșalonul al treilea. După disputarea a 21 de etape, reprezentanta Sucevei, Foresta, ocupă poziția a 17-a în clasament, una retrogradabilă.

 

Iată cum arată în prezent clasamentul Ligii a II-a:

1          Dunărea Călăraşi        21        15        4          2          43-16   49       
2          AFC Hermannstadt    21        14        6          1          35-10   48       
3          Chindia Târgovişte     21        12        6          3          44-12   42       
4          CS Afumaţi    21        11        5          5          24-14   38       
5          ASU Politehnica Timişoara    21        11        3          7          29-23   36       
6          FC Academica Clinceni         21        10        5          6          33-28   35       
7          FC Argeş        21        9          7          5          28-16   34       
8          ASA Târgu Mureş      21        9          4          8          40-41   31       
9          CS Mioveni    21        7          6          8          31-30   27       
10        Sportul Snagov           21        7          5          9          16-19   26       
11        Ripensia Timişoara     21        6          7          8          42-31   25       
12        UTA Arad       21        6          7          8          26-26   25       
13        Metaloglobus Bucureşti         21        6          5          10        20-27   23       
14        Ştiinţa Miroslava        21        6          4          11        28-46   22       
15        Luceafărul Oradea     21        5          6          10        31-38   21       
16        CS Baloteşti   21        5          5          11        24-42   20       
17        Foresta Suceava         21        6          2          13        21-63   20       
18        Dacia Unirea Brăila    21        4          6          11        45-48   18       
19        Pandurii Târgu Jiu      21        3          9          9          27-37   18       
20        Olimpia Satu Mare     21        6          2          13        19-39   -22