Ploile de joi seară și joi noapte au dat peste cap programările de ieri dimineață, două dintre meciuri fiind amânate din cauza terenurilor impracticabile.

În acest an interesul pentru Cupa Monitorul a fost foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanţi. Aceștia au fost împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. În prima fază a competiţiei se joacă în cadrul grupelor, fiecare cu fiecare, urmând ca, ulterior, turneul să continue în sistem eliminatoriu. În faza a doua a întrecerii vor promova toţi jucătorii, împerecherea pe tablou urmând să se facă în funcţie de locul ocupat în grupe.

Partidele au loc, pe zgură, în locaţiile deja tradiţionale, Complexul Sportiv „Unirea” şi Baza Sportivă IRE.

Mai trebuie precizat că, după încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca şi anul trecut, un concurs feminin şi un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federaţiei Române de Tenis.

Rezultatele de ieri

Vineri 20 iulie ora 09.00

Gheorghe Hînganu - Ovidiu Busuioc

Veterani, + 60, Grupa A

Baza Unirea

amânat

Vineri 20 iulie ora 13.00

Robert Barbă – Emilian Petruneac

Secundară, -40, Elim, Turul I

Baza Unirea

4-6, 2-6

Vineri 20 iulie ora 15.00

Ionuț Rădășanu – Vlad Mocanu

Secundară, -40, Elim, Turul I

Baza Unirea

6-2, 5-7, 7-5

Vineri 20 iulie ora 15.00

Daniel Bujder – Ionuț Tcaciuc

Secundară, -40, Elim, Turul I

Baza Unirea

amânat

Vineri 20 iulie ora 17.00

Adrian Chidinciuc – Adrian Dobrescu

Secundară, -40, Elim, Turul I

Baza Unirea

amânat

Vineri 20 iulie ora 19.00

Gavril Vârvara – Marius Burdujoc

Secundară, Grupa D, +40

Baza Unirea

amânat

Vineri 20 iulie ora 08.00

Tiberiu Nichifor – Ciprian Hrețcanu

Secundară, +40, Elim, Turul I

Baza IRE

amânat

Vineri 20 iulie ora 14.00

Ciprian Văcăreanu – Alexandru Moldovan

Secundară, +40, Elim, Turul I

Baza IRE

6-2, 6-2

Vineri 20 iulie ora 16.00

Mircea Crainiciuc – Gheorghe Bălan

Veterani, + 60, Grupa D

Baza IRE

3-6, 6-2 (11-9)