În ultimele zile au apărut în presa de specialitate informații legate de interesul manifestat de gruparea CSM Bacău, din Liga Zimbrilor, pentru antrenorul Adrian Chiruț, aflat sub contract cu CSU Suceava. Într-o discuție purtată cu tehnicianul în vârstă de 37 de ani, acesta nu a negat existența unei oferte.

„Într-adevăr, am fost contactat de conducerea echipei băcăuane, și pe această cale țin să le mulțumesc celor de acolo pentru că s-au gândit la mine. Eu însă am început o muncă la Suceava, alături de un colectiv unit, care mi-a demonstrat că are încredere în mine. Acest lucru mi-a fost confirmat de primarul Ion Lungu, de rectorul Universității Ștefan Cel Mare, Valentin Popa, și de domnul Petru Ghervan, care prin discuțiile din ultima perioadă m-au făcut să refuz oferta Bacăului. M-am înhămat la o treabă, aici la Suceava, pe care nu vreau s-o las neterminată. Sunt conștient că nu va fi ușor, în condițiile în care toți adversarii sunt tari, iar la sfârșitul campionatului vor retrograda nu mai puțin de patru formații. Vreau să-i asigur însă pe fanii noștri că atât eu, cât și jucătorii pe care-i pregătesc vom da totul pentru ca să ne menținem în primul eșalon. De asemenea, sperăm că nu sunt departe zilele când vom putea beneficia din nou de aportul publicului sucevean, pe care l-am simțit tot timpul aproape”, a declarat antrenorul Adrian Chiruț.

Cu Adrian Chiruț la timonă, CSU Suceava a promovat astă vară în primul eșalon, iar în acest moment ocupă poziția a 10-a în Liga Zimbrilor, din 16 participante.