Premierul României, Ludovic Orban, a participat, vineri, la inaugurarea șoselei de centură a municipiului Rădăuți. Șoseaua de centură are o lungime de 16,5 kilometri, iar pe traseul centurii au fost construite șapte sensuri giratorii, șapte poduri și două pasaje. Trebuie spus că municipiul Rădăuți este primul oraș din România care are o centură inelară completă. La inaugurarea investiției au participat și ministrul transporturilor, Lucian Bode, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, dar și ministrul culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu, primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, primarul Sucevei, Ioan Lungu, parlamentarii Ioan Balan, Dumitru Mihalescul, Daniel Cadariu și Angelica Fădor.

 

 Ludovic Orban: Finalizarea acestei centuri va însemna dezvoltare pentru întreaga zonă

 

În cuvântul său, premierul Ludovic Orban a apreciat în mod special faptul că investiția a fost finalizată cu nu mai puțin de nouă luni înainte de termenul stabilit prin contract. De precizat că lucrările au fost realizate de compania UMB Spedition. Ludovic Orban a subliniat faptul că finalizarea acestei șosele de centură va însemna dezvoltarea economică a întregii zone.

„Iată că un constructor român are capacitatea să finalizeze o lucrare într-un termen mai scurt cu nouă luni față de prevederile contractuale. Felicit constructorul pentru mobilizare, pentru seriozitate și mai ales pentru faptul că s-a ținut de cuvânt în discuțiile pe care le-am avut când am fost în vizită, în iunie, să vedem stadiul lucrărilor”, a spus Orban. El a adăugat că Rădăuțiul și localitățile învecinate au de acum înainte o centură extrem de utilă, care scoate traficul greu și cel tranzit din municipiu, dar care în același timp dă perspective de dezvoltare. „De la romani încoace, vorba aceea s-a adeverit: "Via vita", „Drumul înseamnă viață". Drumul dă naștere la dezvoltare, la investiții. Sunt convins că peste patru ani lucrurile se vor schimba în bine în jurul acestei centuri și vom vedea dezvoltări industriale sau alte tipuri de dezvoltări care vor contribui la dezvoltarea economică a zonei”, a spus Orban.

 

Premierul României: Suntem extrem de determinați să realizăm proiectul autostrăzii A7

 

Premierul României a adăugat că Guvernul PNL este extrem de hotărât să realizeze alte două proiecte extrem de importante pentru județul Suceava, respectiv Autostrăzile Nordului și A7. „Noi suntem extrem de determinați să realizăm proiectul A7. Practic, să asigurăm legătura de la București cu ieșirea din țară la Siret, cu cele șase tronsoane de autostradă sau drum expres, în funcție de cum vor stabili firmele care realizează studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, pe baza indicilor de trafic”, a afirmat Orban. El a adăugat că îl bucură faptul că poate să anunțe, de la Rădăuți, o veste bună pentru județul Suceava, și anume că legătura între Suceava și granița de vest a României se va putea face și pe „Drumul Nordului”, așa cum este cunoscută Autostrada Nordului. „Un drum care va fi pe profil de autostradă sau drum expres, care va face legătura între Suceava și Baia Mare”, a precizat Ludovic Orban. Astfel, el a anunțat că vineri s-au declarat câștigătorii licitațiilor pentru studiile de fezabilitate pe cele trei tronsoane ale Drumului Nordului, Baia Mare - Bistrița, Bistrița - Vatra Dornei și Vatra Dornei - Suceava.

 

Lucian Bode: Într-un an am asigurat o finanțare de 62 de milioane de lei pentru această investiție

 

Prezent la inaugurarea șoselei de centură a municipiului Rădăuți, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a remarcat, la rândul său, că investiția a fost finalizată cu mult mai repede decât termenul estimat. „Pe 20 iunie, la vizita efectuată aici, spuneam că în decembrie ne vom vedea la recepție. Iată că se întâmplă mai repede și acest lucru i se datorează în primul și în primul rând antreprenorului. Îi mulțumesc și eu, alături de domnul prim-ministru, pentru implicare și pentru tot ceea ce realizează în materie de infrastructură rutieră în România”, a spus Lucian Bode. El a adăugat că actuala guvernare a reușit ca într-un an de zile să asigure o finanțare substanțială pentru ca lucrările să fie finalizate. Lucian Bode a amintit că în luna aprilie a acestui an, proiectul centurii Rădăuți a fost transferat pe fonduri europene nerambursabile, prin POIM 2014-2020. „Astfel, am asigurat cash-flow-ul necesar implementării lui. În noiembrie 2019, acest proiect avea un progres fizic de 38% și iată că astăzi reușim să-l finalizăm”, a spus Bode. El a explicat că dacă până în noiembrie, când PNL a preluat guvernarea, totalul deconturilor pentru lucrări era de aproximativ 44 de milioane de lei, într-un an de zile, actualul Guvern a plătit 62,5 milioane de lei.