PSD a reușit să-și adjudece postul de viceprimar al comunei Șcheia și să revină în structura de conducere a primăriei după o lungă perioadă de timp. În urma ședinței de Consiliu Local care a avut loc joi, noul viceprimar al comunei Șcheia este social-democratul Cristinel Burac. De precizat că la alegerile din luna septembrie, Cristinel Burac a candidat pentru funcția de primar, pierzând la o diferență de 19 voturi în fața primarului Vasile Andriciuc.

În cadrul ședinței deliberativului local în care s-a ales viceprimarul din Șcheia au fost nu mai puțin de patru propuneri pentru această funcție. Dacă PSD l-a avut candidat pentru postul de viceprimar doar pe Cristinel Burac, PNL a avut doi candidați pentru aceeași funcție, pe Cristi Șoptică și Cristian Pisoschi. Pe buletinul de vot s-a regăsit și un consilier al PMP, Dan Cristurean. Trebuie spus că în Consiliul Local Șcheia sunt câte cinci reprezentanți ai PNL și PSD, patru din partea PMP, doi consilieri USR și unul din partea Pro România.

La alegerile pentru postul de viceprimar în comuna Șcheia, PSD a făcut alianță cu PMP și Pro România, astfel încât Cristinel Burac a câștigat această funcție cu zece voturi. În ceea ce-i privește pe ceilalți candidați, Cristian Pisoschi (PNL) a obținut patru voturi, Cristi Șoptică (PNL) un vot, în timp ce candidatul PMP nu a avut nici un vot. Au existat și două voturi nule, cel mai probabil al consilierilor USR.

După câștigarea funcției de viceprimar, Cristinel Burac a declarat că își dorește să aducă o schimbare reală în bine a acestei comune.