Formația Șomuz Fălticeni a început pregătirile pentru viitorul sezon al Ligii a III-a cu un nou staff tehnic, alcătuit din Iulian Ionesi (antrenor/jucător), Marius Lup (antrenor pentru portari), Florin Ailenei (antrenor secund), Adrian Avrămia (antrenor secund) și Matei Bălean (kinetoterapeut).

Lotul de jucători a cunoscut, de asemenea, schimbări importante. Din echipa de anul trecut au mai rămas portarul Andrei Pascal, fundașul Florin Robciuc, mijlocașul Eduard Julei, aflat recuperare după o operație la genunchi, și atacantul Ionuț Nistor. Acestora li s-au alăturat nu mai puțin de 11 fotbaliști de la Bucovina Rădăuți, care au decis să-l urmeze pe Iulian Ionesi la Fălticeni, este vorba de Ionuț Puianu, Vasile Dănilă, Vasile Vitu, Alexandru Irimescu, Florin Antonesei, Robert Ciobanu, Vasile Chirilescu, Alexandru Ciobanu, Ioan Străjeriu, Alexandru Pitic și Alexandru Nistor. De asemenea, în această perioadă vor fi testați mai mulți tineri de perspectivă din județul Suceava.

Pe lângă antrenamentele care au loc zilnic pe stadionul „Constantin Jamaischi”, fălticenenii au perfectat pentru intersezon un număr de șase meciuri amicale: pe 17 iulie cu Șomuzul Preutești, pe 21 iulie cu Foresta Suceava, pe 24 iulie cu Gloria Buzău, pe 7 august cu Juniorul Suceava, pe 18 august cu Dante Botoșani și pe 21 august cu Foresta Suceava.

„Am dat startul pregătirii de vară cu un nou staff tehnic, în care avem toată încrederea, și cu speranța că vom face un sezon mai reușit decât precedentul. Ne-am despărțit de mai mulți jucători, cărora dorim să le mulțumim pentru munca depusă la Șomuz. În locul lor au venit fotbaliști de valoare, care au demonstrat anul trecut, la Rădăuți, de ce sunt în stare. Mai așteptăm la echipă 2-3 jucători, care se vor alătura lotului în perioada imediat următoare”, a declarat directorul sportiv Iulian Darabă.

Șomuz va beneficia pe mai departe de sprijinul Primăriei Fălticeni și al sponsorilor principali Raitar și Romfour.

Ediția 2021-2022 a Ligii a III-a va începe pe data de 28 august.