Liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, i-a adresat joi preşedintelui României, Traian Băsescu, un apel să dea dispoziţie să se realizeze două poduri de pontoane, similare celui de la Dorneşti, şi la Vereşti şi Liteni deoarece locuitorii din aceste zone nu mai au acces rutier direct şi sunt nevoiţi să facă un ocol de 20 de kilometri pentru a-şi transporta recoltele de pe ogoare acasă. Podurile din cele două localităţi au fost afectate de inundaţii şi traficul rutier este deviat. Nechifor a arătat că, deşi interesele de afaceri de la Liteni şi Vereşti nu sunt atât de mari ca la Dorneşti, unde au fabrici doi dintre cei mai mari investitori străini din România, localnicii şi micii întreprinzători locali ar trebui să prezinte la fel de mare interes pentru administraţia locală şi judeţeană. „Din păcate, Prefectura, Consiliul Judeţean nu sunt instituţii capabile să găsească soluţii pentru toţi sucevenii”, a spus Nechifor. El a mai precizat că investiţii de mai mică amploare, precum o punte pietonală la Milişăuţi, au putut fi susţinute financiar de PSD, dar un pod de pontoane peste râul Suceava depăşeşte puterea economică a partidului.