Un tânăr de 25 de ani, din comuna Udeşti, care conducea un moped, a decedat după ce s-a izbit într-o căruţă încărcată cu material lemnos. Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 16.45, pe un drum forestier neclasificat din comuna Udeşti, iar căruţa era condusă de un bărbat de 34 de ani, din comuna Fântânele. Conducătorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști pentru a se stabili dacă drumul forestier pe care s-a produs evenimentul rutier era deschis sau nu circulaţiei rutiere”, se precizează în comunicatul poliţiei.