”Noaptea cea mai lungă”, acțiune organizată de Muzeul de Istorie a Bucovinei și Consiliul Județean Suceava în fiecare an în data de 22 decembrie, începe la ora 17.30, în Parcul Drapelului, de lângă Palatului Administrativ, cu crucea de lumânări ”Lumină pentru libertate”. Lumânările sunt aprinse în memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989. De la ora 18.00, la Muzeul de Ştiinţele Naturii, are loc un medalion dedicat scriitorului Eugen Dimitriu, iar de la ora 19.00, Asociaţia Culturală „Friedrich Schwartz” susține un concert de colinde.