Preşedintele PSD Suceava, deputatul Ioan Stan, a anunţat că 19 membri ai acestei organizaţii şi-au înregistrat candidatura pentru alegerile parlamentare de la finalul acestui an. Ioan Stan i-a prezentat pe primii 18 care vor să candideze la alegerile generale în cadrul Biroului Permanent Judeţean al PSD Suceava care a avut loc vineri, 12 august a.c., în oraşul Cajvana. În cursul zilei de duminică, deputatul Ioan Stan a mai anunţat că încă un membru al PSD Suceava s-a mai înscris în cursa pentru alegerile parlamentare.

În cadrul şedinţei de la Cajvana, reamintindu-le celor prezenţi că aceste candidaturi vor fi supuse analizei conducerii centrale a PSD şi apoi aprobării Comitetului Executiv Judeţean. „Lista finală va trebui să corespundă criteriilor de performanţă, competenţă, etică şi principiilor de reîmprospătare a clasei politice şi de reprezentare echitabilă a femeilor, a tinerilor, a seniorilor”, a spus Stan.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu, a precizat că în şedinţa de la Cajvana au participat primarii şi preşedinţii organizaţiilor locale din această zonă, respectiv colegiul electoral nr. 3.

Alexandru Rădulescu a arătat că în cadrul şedinţei au fost evidenţiate rezultatele total nesatisfăcătoare obţinute în această zonă la votul acordat listei PSD pentru Consiliul Judeţean, precum şi unele cauze ale acestor rezultate au fost evidenţiate atât de responsabilii cu coordonarea acestei zone, cât şi de primari şi preşedinţi ai organizaţiilor locale PSD. Printre aceste cauze au fost evidenţiate o informare insuficientă în teritoriul privind realizările Consiliului Judeţean în perioada 2012-2016, greşeli în strategia de abordare a campaniei electorale, o slabă prezenţă în teritoriu a membrilor Biroului Permanent Judeţean, deficienţe în alcătuirea listelor electorale locale, preocuparea scăzută a organizaţiilor locale pentru atragerea de noi membri reprezentativi pentru comunitate.

În cuvântul său, Virginel Iordache, unul dintre coordonatorii organizaţiilor locale din această zonă, a prezentat o serie de măsuri de reorganizare întreprinse în ultima perioadă, dar şi descriptori de performanţă pe fiecare localitate pentru alegerile parlamentare 2016.

La rândul său, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Suceava, Ioan Stan, a ţinut să-i felicite pe singurii primari care au obţinut rezultate bune şi pentru Consiliul Judeţean, respectiv Dumitru Nimiţean, din comuna Ciprian Porumbescu şi  Nichita Babor, din comuna Bălăceana, şi a salutat obiectivitatea formulării descriptorilor de performanţă stabiliţi, precum şi asumarea lor de către toţi primarii şi preşedinţii organizaţiilor locale prezenţi.