Unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti suceveni, Sebastian Paulenco, se pregăteşte să cucerească, pentru prima dată, cel mai înalt vârf al planetei, Everest, într-o expediţie în care nu va fi folosit oxigen suplimentare. Încercarea de a ajunge pe vârful Everest va avea loc în primăvara anului viitor, până atunci Sebastian Paulenco urmând să plece, la finalul acestei luni, într-o expediţie în munţii Himalaya, pentru a urca muntele Ama Dablam, considerat de alpinişti a fi cel mai frumos din lume. Pentru expediţia care va începe la finalul acestei luni, Asociaţia Club Sportiv Montan Himalaya, condusă de Sebastian Paulenco, a solicitat o finanţare de 10.000 de lei din partea Primăriei Suceava, pentru proiectul „Participarea la expediţia românească Himalaya 2016”. Expediţia va avea loc în perioada 30 septembrie – 27 decembrie 2016, în Parcul Naţional Sagarmatha din regiunea Everest, aflată la graniţa dintre Nepal şi Tibet. Sebastian Paulenco va participa la această expediţie pentru a obţine calificarea şi acceptarea într-o echipă internaţională de alpinişti care în primăvara anului viitor vor încerca să cucerească muntele Everest, în stil sportiv, fără oxigen suplimentar. Sebastian Paulenco va pleca în expediţia de anul acesta din munţii Himalaya împreună cu unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti din România şi primul român care a cucerit vârful Everest, Constantin Lăcătuşu, din echipă mai făcând parte şi alpiniştii Cristian Gruia, Victor Andronic şi Marin Amariei. 

Sebastian Paulenco are 35 de ani şi este primul şi singurul himalayst, alpinist de extremă altitudine, din judeţul Suceava, ajungând acum la cea de-a patra expediţie în munţii Himalaya.