Preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, susţine că Victor Ponta nu a ţinut cont de regulile privind referinţele bibliografice atunci când a redactat lucrarea de doctorat, scrie Mediafax.''Primul lucru pe care îi învăţăm pe studenţii noştri este să redacteze referinţele bibliografice. Ai scos o idee- pui la sfârşitul frazei care este referinţa, pui o cifră şi la sfârşit ai o listă cu toate referinţele bibliografice. În teza dlui Ponta nu există această menţiune în text. Există o listă cu referinţele bibliografice, plasată la sfârşitul tezei. Deci este, i-am spus şi atunci, că după părerea mea trebuia să redactezeze bibliografia aşa cum sunt regulile de scriere a acestei bibliografii'', a declarat Ecaterina Andronescu într-o emisiune Digi24.