Mişcarea civică Iniţiativa România a formulat şi trimis la Parchetul de pe lângă ÎCCJ o plângere penală împotriva deputaţilor Sebastian Ghiţă şi Bogdan Diaconu, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, instigare publică la săvârşirea de infracţiuni şi incitare la ură, scrie Mediafax.''Am decis să facem această plângere penală în legătură cu ameninţările şi instigarea la violenţă formulate public de cei doi deputaţi PSD/PRU împotriva bucureştenilor care au protestat joi şi vineri în faţa Senatului şi în Piaţa Universităţii. Plângerea penală vizează şi minciunile şi calomniile la adresa membrilor ONG-urilor participanţi la protest, acuzaţi de atacuri împotriva instituţiilor şi ordinii constituţionale în România, coordonate de finanţatori externi. Considerăm că Sebastian Ghita, Bogdan Diaconu şi Partidul România Unită promovează una dintre cele mai dezgustătoare forme de discurs politic, bazat pe minciună, xenofobie, ură şi incitare la ură, instigare la violenţă şi ameninţări cu violenţa'', susţin liderii Mişcării civice Iniţiativa România, într-o postare pe Facebook.Potrivit acestora, Ghiţă şi Diaconu trebuie să plătească pentru declaraţiile lor.