Romfilatelia pune în circulație filatelică, începând cu data de 7 octombrie a.c., o emisiune de mărci poștale cu titlul sugestiv „Aviație, Aniversări; De la Coandă la F - 16”.

Emisiunea, alcătuită din trei valori (două timbre și o coliță dantelată), este ilustrată cu efigia lui Henri Coandă, părintele avionului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele.

Armata română a fost printre primele din lume care a deţinut avioane. În anii 1910-1911, aviaţia a fost experimentată cu ocazia unor exerciţii militare de amploare, iar la 1 aprilie 1912 s-a înfiinţat Şcoala militară de zbor de la Cotroceni, prima structură de acest gen din armata noastră.

După cel de-al Doilea Război Mondial, avioanele clasice de vânătoare au fost înlocuite de avioane cu reacţie.

În prezent, aviaţia militară română intră într-o etapă nouă, odată cu înzestrarea cu aparate F-16, un avion supersonic multirol.

Echipat cu sisteme foarte avansate de armament, a fost construit în peste 4.500 de exemplare şi se află în serviciul a 26 de state.

Tirajul total al emisiunii filatelice „Aviație, Aniversări; De la Coandă la F - 16” este de este 28.660 de timbre. Au fost realizate și 210 plicuri „prima zi” (FDC), echipate cu timbrele emisiunii.