Experţii americani, israelieni sau olandezi ar putea ajuta România să depăşească trendul descendent înregistrat în inovaţie şi antrepenoriat, a spus vineri, în Cluj-Napoca, Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, transmite corespondentul MEDIAFAX."Agenda promovării inovării şi antreprenoriatului are sens, este ceva ce SUA vrea să promoveze în România şi în lume, în condiţiile în care acestea două îşi aduc o importantă contribuţie la creşterea economic, dar şi la întărirea instituţiilor democratice şi la o transparenţă guvernamentală. (…) Am discutat ce rol poate să joace Ambasada SUA pentru încurajarea unui ecosistem de inovaţie şi antreprenoriat în România. Este o întrebare importantă, în condiţiile în care situaţia se datorează eşecului pieţei, iar guvernele trebuie să ofere soluţii şi ar trebui ca Guvernul României să joace un rol în încurajarea acestui ecosistem. Mi s-a propus să aducem experţi americani, împreună cu alţii din Israel şi Olanda, care au expertiză în acest domeniu, şi care să vadă ce ar trebui făcut în România pentru a îmbunătăţi acest mediu, astfel încât să devină accesibil pentru capital, a îmbunătăţi educaţia, reformele, eliminarea regulilor care stau în calea dezvoltării inovării şi antreprenoriatului", a spus ambasadorul american.