Mii de pelerini participă la sanctuarul naţional marian, de la Cacica, la manifestările consacrate sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.
Luni, 15 august, Sfânta Liturghie în limba română a început la ora 11.00, la sanctuarul marian.
Celebrarea Sfintei Liturghii de hram a fost precedată de rugăciunea preoților, „Regina Cerului mijlocește pentru noi”, repetată într-un singur glas de impresionanta mulțime a credincioșilor.
Slujba este oficiată de PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, Mons. Miguel Maury Buendía, nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova.
Ceremonia religioasă s-a încheiat cu o procesiune până la casa parohială. La manifestările de la Cacica au fost prezenți președintele Consiliului Județean - Gheorghe Flutur, președintele Uniunii Polonezilor din România - Ghervazen Longher, reprezentantul în Parlament a minorității poloneze Victoria Longher, deputatul Alexandru Rădulescu, primarul comunei Cacica - Petru Todosi.
Comentarii