Un tânăr în vârstă de 26 de ani, agent de polițe de frontieră, a fost implicat într-un grav accident rutier după ce, aflat la volanul unui autoturism, în timpul liber, a ratat depășirea unei autospeciale pentru transportul gunoiului. Mașina condusă de polițist a ieșit în afara drumului, unde s-a răsturnat pe un teren agricol. Accidentul s-a petrecut luni dimineață, în jurul orei 10.30, pe DN 17A, în apropiere de Dornești. Gabriel Zaharia, în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în comuna Moara, agent al poliției de frontieră, se afla la volanul unui Opel Corsa, iar din primele cercetări ale colegilor de la poliția rutieră rezultă că acesta s-a angajat în depășirea unei autoutilitare de transport gunoi, care circula în fața sa, fără a păstra o distanță laterală suficientă, cauză din care autoturismul a acroșat ușor vehiculul greu. Autoturismul a intrat în derapaj și a ieșit în afara carosabilului, unde s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Rădăuți, care i-au acordat primul ajutor tânărului de 26 de ani. Acesta a fost găsit în afara mașinii. Tânărul a fost transportat inițial la Spitalul Municipal Rădăuți. Șoferul avea mai multe traumatisme la nivelul membrelor inferioare și superioare, starea sa fiind destul de gravă. Din cauza stării de sănătate, acesta nu a putut fi verificat cu etilotestul, însă la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge. Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului rutier.