Controlul făcut la DNA a declanşat un scandal în Inspecţia Judiciară, inspectorii sesizând CSM. Un memoriu a fost făcut chiar de Elena Rădescu, şeful echipei de control, care acuză conducerea instituţiei de implicare nelegală în verificări, scrie Mediafax.Elena Rădescu a fost coordonaturul echipei care a făcut controlul la DNA, formată din Monica Pleşea, Mihaela Hitruc, Sanda Mateş, Mihaela Focică şi Cornelia Prisăcariu.Controlul făcut la DNA a declanşat un scandal în Inspecţia Judiciară, inspectorii sesizând CSM. Un memoriu a fost făcut chiar de Elena Rădescu, şeful echipei de control, care acuză conducerea instituţiei de implicare nelegală în verificări.Potrivit reprezentanţilor CSM, în total, pe adresa instituţiei au ajuns patru memorii. Unul dintre acestea este semnat de Elena Rădescu, al doilea de Mihaela Focică, Cornelia Prisăcariu şi Elena Rădescu, aceştia având aceleaşi opinii. Al treilea memoriu a fost întocmit de Monica Pleşea, Sanda Mateş şi Mihaela Hitruc.