Mii de suceveni au fost angrenaţi joi seară, în centrul municipiului Suceava, într-o lume a emoţiilor, a muzicii de calitate, a dăruirii, în cadrul concertului vocal-simfonic Simfonii de Toamnă, ediţia a VI-a, organizat de Clubul Rotary Suceava – Bucovina. A fost o seară magică în sunet şi lumină, o sărbătoare culturală de elită. Artiştii Filarmonicii Moldova din Iaşi, orchestra şi corul care au reuni 140 de profesionişti, sub bagheta dirijorilor Bogdan Chiroşcă şi Doru Morariu, au oferit publicului o seară memorabilă. Programul concertului, prezentat de Anca Ciobanu, a fost împărţit în mai multe calupuri muzicale. În prima parte a fost doar muzică simfonică, iar în partea a doua instrumentiştilor li s-a alăturat Corul academic „Gavriil Musicescu”, condus de maestrul Doru Morariu. Sucevenii au putut asculta şi aplauda, printre altele: fragment din Rapsodia Română de George Enescu, Intrarea în Alba Iulia din Suita Mihai Viteazu de Tiberiu Olah, Hora Staccato de Dinicu – Vladigerov, Suita nr. 1 Peer Gynt (nr. 1 şi nr. 4) de E. Grieg, Dansuri ungare nr. 5 şi nr. 6 de J. Brahms, Kaiser – Walzer de J. Strauss, Uvertura operei Ruslan şi Ludmila de M. Glinka, Corul ţiganilor din opera Trubadurul – act II de G. Verdi, C. Gounod – Corul soldaţilor – act II, pentru ca finalul să-i aparţină tot compozitorului G. Verdi, cu Marş triumfal din opera Aida. Aplauzele publicului numeros, ridicat în picioare, au fost cea mai bună răsplată oferită artiştilor de pe scenă, dar şi organizatorilor.