Un bărbat din municipiul Suceava, în vârstă de 56 de ani, a considerat miercuri dimineaţă, după a băut zdravăn, că este nimerit să se urce la volan şi să iasă cu maşina în trafic. El a fost însă tras pe dreapta, la ora 08.19, de un echipaj din cadrul Poliției municipiului Suceava, pe strada Cernăuţi din localitate. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, bărbatului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.