În zilele de 22-24 septembrie se va desfășura la Vatra Dornei cea de a III-a ediție a festivalului Zilele Filmului Istoric în Bucovina – MittelEuropa Film Festival. În zilele de 30 septembrie – 1 octombrie festivalul va continua în municipiul Suceava. Sâmbătă, 30 septembrie, vor avea loc proiecții de film, conferințe și un concert în Casa Prieteniei. Duminică, 1 octombrie, vor avea loc proiecții de film și prelegeri în cadrul incintei Teatrului “Matei Vișniec”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu insitituțiile locale, Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Județean și cu Ambasada Austriei. Tocmai de aceea, în ziua de sâmbătă, 30 septembrie, va sosi la Suceava Excelența Sa Ambasadorul Austriei, care va fi primit la Consiliul Județean de reprezentanții instituțiilor locale. După aceea va urma o vizită oficială la Forumul Democrat German, urmând ca ulterior acesta să participe la activitățile culturale din cadrul festivalului. La eveniment sunt invitați toți reprezentanții minorităților naționale din Bucovina. Organizatorii și-au propus să realizeze un dialog despre moștenirea culturală a Bucovinei între comunitățile de religie, limbă și etnie diferită, care, linii mari, poate fi numit în “Dialogurile Bucovinene”. În zilele de 3-5 octombrie festivalul Zilele Filmului Istoric în Bucovina va continua la Cernăuți, în Bucovina de Nord, aflată în Ucraina. Proiecțiile de film, prelegerile și concertele se vor desfășura în incinta “Paul Celan” Zentrum. Participarea la toate activitățile este gratuită și se va desfășura în limba engleză pentru ca evenimentele să fie accesibile invitaților din alte state (Polonia, Germania, Austria, Ungaria), dar și populației a cărei limbă maternă este limba română ori ucraineana. Festivalul este un eveniment internațional, fiind cel de al doilea festival de film istoric din Europa și singurul festival de film istoric desfășurat în două țări, România și Ucraina.