O femeie din Moineşti a reclamat la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bacău că angajata unui magazin din oraş ”face ochi dulci” bărbaţilor, inclusiv soţului ei. O altă reclamaţie inedită a fost făcută la sfârşitul lunii mai, când un bărbat a cerut înlocuirea unor prepeliţe, scrie Mediafax.Femeia din Moineşti a făcut o sesizare scrisă la CJPC Bacău, reclamând că angajata unui magazin din apropierea casei ”face ochi dulci” clienţilor, iar soţul acesteia s-ar afla printre ”victime”.”O doamnă reclama o angajată de la un magazin de pe lângă domiciliul dânsei, că face ochi dulci bărbaţilor şi soţului ei şi că acesta când ajunge acasă devine violent şi o bate. Acolo nu avem noi competenţă de control. I-am sugerat, i-am recomandat doamnei, în cazul în care este vorba de violenţă, să se adreseze Poliţiei, instituţiilor abilitate. A fost o sesizare în scris”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Alin Năstasă, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău, întrebat despre reclamaţiile ciudate primite de-a lungul timpului de inspectori.