Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur a fost distins cu titlul onorific Rector Emeritus, pentru contribuţia sa excepţională la creşterea şi consolidarea prestigiului naţional şi internaţional al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) în cei peste 40 de ani de când activează în instituţie.

Distincţia i-a fost oferită în cadrul festivităţii de marcare a 28 de ani de la transformarea Institutului de Subingineri în Universitatea „Ştefan cel Mare”.
În introducere, prorectorul USV Ştefan Purici a punctat câteva dintre reperele evoluţiei profesionale a fostului rector al Universităţii (2004-2012), subliniind o serie dintre iniţiativele, proiectele şi reuşitele ce poartă semnătura lui Adrian Graur.

„Este un deschizător de drumuri, un modelator de destine, un susţinător al adevăratelor valori”, a arătat Ştefan Purici.

La rândul său, Adrian Graur a mulţumit pentru acest semn de recunoaştere, menţionând că este titlul academic pe care îl primeşte cu cele mai mari emoţii.

„Sunt peste 41 de ani de când am ales să mă implic în dezvoltarea învăţământului superior sucevean şi în tot acest timp am căutat să ofer Universităţii cea mai mare parte din timpul şi priceperea mea. Au fost ani cu reuşite şi nereuşite, cu satisfacţii şi insatisfacţii, dar tot timpul m-am bucurat de oameni buni care m-au însoţit în acest frumos proiect pe care l-am botezat USV. Cu siguranţă că nu sunt cel mai în măsură să vă vorbesc despre sentimente, dar vă îndemn să faceţi din oferirea cu generozitate a unui sfat bun, a unui cuvânt de încurajare sau a unei aprecieri pozitive un mod de a fi. Sunt sigur că într-o societate din ce în ce mai negativistă avem nevoie de relaţii pozitive cu cei de lângă noi, iar comunitatea academică suceveană are resursele necesare să ofere tuturor un exemplu de bune practici în acest sens. Vă mulţumesc pentru acest semn de recunoaştere. Vreau să ştiţi că dacă mâine voi avea posibilitatea să rescriu scenariul propriei vieţi, USV ar fi la fel ca şi acum, familia mea. Cu siguranţă că sunt multe lucruri pe care le-aş schimba, însă nu aş schimba întreaga mea disponibilitate de a lucra pentru Universitatea <Ştefan cel Mare>. După mai bine de 40 de ani, uitându-mă în urmă, am sentimentul că totul parcă a început ieri. Simt că vreau şi că pot să pot să fiu în continuare Adrian Graur, cel pentru care USV nu este doar un simplu proiect, ci propria-i viaţă.

Titlul mă onorează şi mă bucură cel mai mult pentru că vine din partea celor cu care împart zi de zi sentimentul frumos de a fi acasă", a mărturisit Adrian Graur.

După ce și-a adjudecat diploma de Rector Emeritus, aplauze viguroase au răsunat în întreg Auditorium, în semn de recunoștință și admirație pentru devotamentul, abnegația și munca depusă pentru USV.