Senatul României a aprobat proiectul de lege prin care parcul Şipote şi pădurea Zamca ar urma să treacă în administrarea Consiliului Local Suceava. Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a anunţat că a susţinut, miercuri, în Senat, iniţiativa legislativă privind trecerea a aproximativ 14.000 de hectare din fond forestier, grupa I funcţională - vegetaţie forestieră cu funcţie specială de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale pe raza cărora se află şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Senatorul PSD de Suceava a explicat că de această lege vor beneficia mai multe localităţi din întreaga ţară, iar pentru amenajarea acestor zone vor putea fi atrase inclusiv fonduri europene. „Astfel, se pot crea spaţii pentru copii, pentru a cunoaşte direct beneficiile pădurii, sau zone cu un rol educaţional pentru populaţie. De precizat că pe aceste suprafeţe nu pot fi amplasate spaţii comerciale şi locuinţe”, a spus Ioan Stan. 
El a arătat că prin această iniţiativă legislativă, în administrarea municipiului Suceava vor trece parcul Şipote şi pădurea Zamca, adică 148 de hectare de teren forestier.  
„Aceasta a fost posibil şi prin votul, dar mai ales prin efortul susţinut şi convingător al parlamentarilor PSD în întrunirea din cadrul grupurilor PSD cu reprezentanţii Ministerului Pădurilor şi Apelor şi Regiei Naţionale a Pădurilor, cât şi în comisia de specialitate pentru obţinerea de avize şi raport de admitere a acestei iniţiative”, a mai spus Ioan Stan. El a arătat că votul final pentru acest proiect de lege va fi luni, în Senat, după care va ajunge la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.