Deţinătorii de paşapoarte care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil vor fi notificaţi printr-un SMS, începând de miercuri, că le expiră paşaportul cu o lună, până la trei luni înainte, potrivit unui comunicat de presă al MAE, prezentat de Mediafax.

„În cadrul demersurilor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală de Paşapoarte, pentru eficientizarea procesului de eliberare a paşapoartelor, începând de miercuri, cu sprijinul Companiei Naţionale Imprimeria Română, va deveni funcţional sistemul de notificare a cetăţenilor români cu privire la faptul că urmează să le expire paşaportul. Astfel, deţinătorii de paşapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informaţi că le expiră paşaportul, cu una până la trei luni înainte”, se arată în documentul citat.

 

De asemenea, prin acelaşi mesaj, cetăţenii vor fi încurajaţi să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de aşteptare din perioada de vară.