Succesul de care se bucură Aeroportul Suceava, de unde pleacă tot mai multe curse aeriene, impune autorităţilor să ia măsuri pentru a facilita şi traficul rutier cu localităţile din jur.

O astfel de măsură, care va fi pusă în aplicare printr-o colaborare între Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava, este cea de creare a unui nou drum de legătură înspre Aeroportul “Ştefan cel Mare” din Salcea, prin cartierul Burdujeni Sat.

“În prezent, în zona <La căprărie>, este un drum de căruţe, neasfaltat, DJ 208E, care duce spre Feteşti, dar există posibilitatea de realizare a unei legături între Aeroport şi Burdujeni Sat”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Edilul sucevean a confirmat faptul că a discutat cu conducerea Consiliului Judeţean Suceava o strategie din a face aceste legături cu oraşul Salcea şi comuna Adâncata, dar şi de a scurta distanţele către oraşul Suceava.

Ion Lungu a spus că Burdujeni Sat este o zonă de dezvoltare, cu o evoluţie tot mai puternică în ultimii ani, acolo fiind create numeroase zone rezidenţiale, foarte căutate pentru liniştea lor şi pentru lipsa poluării urbane, iar crearea acestui drum de legătură către aeroport poate aduce noi avantaje.