Primăria oraşului Gura Humorului şi Asociaţia România Culturală organizează vernisajul expoziţiei de fotografie „Regina soldat” şi lansarea albumului „Regina şi frontul”. Evenimentele vor avea loc miercuri, 23 mai, de la ora 17, în sălile Radu Bercea şi George Gavrilean de la Casa de Cultură din localitate.

Cele două acţiuni culturale se înscriu în evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri. Vor lua cuvântul lector univ. dr. Sever Paraschiv Dumitrache, Benonia Jităreau, prof. Nelu Baboi, Mihai Mardare şi drd. Anca Beatrice Todireanu.