Un bărbat în vârstă de 43 de ani va avea de răspuns în faţa legii după ce s-a urcat beat la volan, a intrat cu maşina în podeţ, apoi a fugit de la locul accidentului. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 19.47, Secţia 12 Poliţie Rurală Preutești a fost sesizată despre faptul că, pe DJ 208, din comuna Preutești, un autoturism a intrat într-un podeț, în urma accidentului rezultând doar pagube materiale. Polițiștii deplasați operativ la faţa locului au identificat autoturismul implicat în accident şi pe soţia conducătorului auto, o femeie de 36 de ani din comuna Preuteşti. Conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, din comuna Preutești, a fost căutat pe raza localității de domiciliu, dar nu a fost găsit, acesta prezentându-se ulterior la sediul poliţie, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.