Primul pacient transplantat pulmonar în România a fost externat, joi, de la Spitalul Colentina, acolo unde a urmat un tratament post-transplant pentru recuperarea funcțiilor respiratorii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Bărbatul de 36 de ani, care a suferit primul transplant pulmonar realizat în României, a fost externat, joi după-amiaza, acesta fiind transportat la domiciliul său cu ajutorul unei ambulanțe.Pacientul a fost internat la Spitalul Colentina din Capitală în urmă cu aproximativ trei săptămâni, unde a urmat un tratament pentru reabilitare respiratorie, după aproximativ o lună de la operația suferită la Spitalul Sfânta Maria. La începutul lunii mai, a avut loc al doilea transplant, tot la Spitalul Sfânta Maria din București. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luna trecută, că pacienţii români vor putea fi trataţi, în continuare, post-transplant la Viena. Decizia fost luată în contextul unor discuţii dintre demnitar şi asociaţiile de pacienţi.Sorina Pintea a specificat că există mai mulți pacienți din România care au nevoie de transplant pulmonar și se află pe listele de așteptare.