În perioada 5-12 iunie, poliţiștii Biroului de Combatere a Delictelor Suceava și cei din cadrul subunităţilor teritoriale de poliţie, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcţiei Silvice Suceava, desfăşoară acţiuni punctuale pe raza judeţului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.

Până marţi au fost efectuate 53 acţiuni și controale, fiind constatate 3 infracţiuni şi aplicate 137 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 135.180 lei.

Totodată, a fost confiscată în vederea stabilirii provenienţei cantitatea de 1.198,84 mc material lemnos, în valoare de 300.417 lei, din care 979,66 mc material lemnos, în valoare de 294.447 lei,faptic, iar 219,18 mc material lemnos, în valoare de 5.970 lei, valoric.