Imagine de coşmar, marți, pe râul Suceava, nu departe de zona industrială a municipiului, în zona Lisaura-Tişăuți, unde peşti de toate dimensiunile, inclusiv exemplare de 3-4 kilograme, zăceau morți în apropiere de maluri. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 9.40, de către un pescar care se afla în zonă.

S-a constatat că au pierit peşti din speciile mreană, scobar, ştiucă, şalău şi porcuşori, cei mai mulți de dimensiuni medii. Mulți dintre peşti aveau în jur de un kilogram, însă au fost găsite şi ştiuci de dimensiuni mai mari, 3-4 kilograme.

La fața locului au ajuns comisari ai Gărzii de Mediu Suceava, ai Agenției de Protecție a Mediului, Sistemului de Gospodărire a Apelor şi Direcției Sanitar Veterinare.

Prin mobilizarea unor angajați de la primăriile Suceava şi Ipoteşti, plus oameni de la „Apele Române” s-a făcut echipe de lucru în vederea strângerii peştilor morți. A fost strânsă cantitatea de peste o sută de kilograme de peşte mort.

S-au recoltat probe de ape uzate, aval şi amonte de stația de epurare a Sucevei, dar şi din zona stației de epurare a Ambro.

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor Suceava au colectat şi ei probe de pe peştii morți, în urma cărora se va stabili cauza mortalității colective.