Un incendiu care a creat panică a izbucnit la subsolul unui bloc din centrul municipiului Suceava. Locatarii scării de bloc, mai ales cei de la parter şi etajul I, au resimţit un puternic miros de fum, însă, din fericire, toată lumea a ieşit afară la timp. Alarma de incendiu s-a dat miercuri, în jurul orei 12.30, pompierii deplasându-se de urgenţă la faţa locului, pe strada Mitropoliei, nr. 10, în apropiere de intersecţia de la biblioteca judeţeană.

Pompierii de la Detaşamentul Suceava au găsit un incendiu care a pus probleme deosebite, însă nu prin prisma focului propriu-zis, ci din cauza degajărilor de fum şi gaze toxice.

La sosirea pompierilor, cei mai mulţi locatari deja se autoevacuaseră. Pompierii au intervenit pentru a scoate afară un tânăr de 18 ani şi pe bunica sa. Primul era uşor afectat de inhalarea de fum şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului, de la personalul SMURD.

Poliţiştii şi pompierii bănuiau că incendiul a pornit din boxa de la subsol, în care se afla un tânăr de 18 ani, care îşi repara bicicleta. Se pare că acesta ar fi dat foc unui cablu şi a scăpat flacăra de sub control, din cauza numeroaselor materiale inflamabile din boxă.

La faţa locului au ajuns şi lucrători de la Delgaz Grid, care au întrerupt de urgenţă alimentarea cu energie electrică a scării de bloc.

Poliţiştii şi pompierii au continuat cercetările, pentru a stabili clar cauza incendiului.