Lucrările de extindere a rețelei de gaz metan în cartierul Burdujeni Sat, precum și în Cartierul Tinereții, de pe Dealul Mănăstirii, vor demara chiar din toamna acestui an, contractul de execuție urmând să fie semnat săptămâna viitoare.
„Miercurea viitoare va fi semnat contractul de extindere a rețelelor de gaz metan în cartierele Burdujeni Sat și Dealul Mănăstirii. În total sunt 33 de străzi pe care se extinde rețeaua de gaz metan, la un număr de 1300 de case. Valoarea estimată a lucrărilor scoase la licitație a fost de 3,9 milioane de lei, valoarea ofertată de Test Prima fiind de 3,711 milioane de lei, respectiv 94,2% din valoarea estimată inițial”, a anunțat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Termenul de executare a lucrărilor este de 36 de luni.
„Sper să demarăm lucrările anul acesta, pentru că avem nevoie să fie introdus întâi gazul metan pe anumite străzi, care sunt în plan pentru a fi asfaltate.
Un exemplu în acest sens este strada Lev Tolstoi, unde s-au sistat lucrările de asfaltare, până la introducerea gazului metan, pentru a nu se ajunge în situația de a sparge strada proaspăt asfaltată, când se introduc conductele de gaz.
În aceeași situație este strada Vasile Pârvan, care este prinsă în proiectul european pentru cele 40 de autobuze electrice, acolo urmând să fie amenajat dispeceratul pentru transportul electric”, a adăugat edilul sucevean, care așteaptă să aibă o primă discuție cu reprezentanții firmei, după semnarea contractului, pentru a stabili o strategie clară, pentru demararea lucrărilor cu celeritate.
Comentarii