Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în localitatea Vadu Moldovei. Un autoturism care se deplasa de DN2 a lovit în plin o căruță care circula pe marginea drumului. În urma impactului puternic, trei persoane din căruță și una din autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale. La locul accidentului au ajuns mai multe echipaje ale ambulanței, care le-au acordat primul ajutor răniților. Una dintre victime a fost transportată la spital, pentru a primi tratament de specialitate. Polițiștii au făcut cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate modul în care a avut loc accidentul și cine se face vinovat de producerea lui, în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.